Stiri

Starurile sezonului la Real Madrid – oamenii care vor să aducă titlul pe Bernabeu

0

Real Madrid este considerat de majoritatea iubitorilor fotbalului drept cel mai mare club din istoria acestui sport. Pentru echipa de pe Santiago Bernabeu, orice sezon este obligatoriu să fie încununat cu măcar un trofeu major, iar în 2024 oamenii lui Carlo Ancelotti vor să câștige măcar La Liga, dacă UEFA Champions League se va dovedi a fi un obiectiv prea îndrăzneț. Cu Toni Kroos, Dani Carvajal și Luka Modric aflați la apus de carieră, Real Madrid se bazează acum pe alți jucători de top.

Unii dintre ei au ajuns în acest sezon pe Santiago Bernabeu, în vreme ce alții sunt de ceva timp acolo și au reușit, în sfârșit, să se adapteze rigorilor impuse la cel mai prestigios club de fotbal al Europei. Duelul pentru titlul din Spania se anunță a fi din nou unul dat de Real și FC Barcelona, rivala istorică a clubului din capitală. Ce șanse are, totuși, Real să câștige titlul cu numărul 36 din istorie și care sunt oamenii pe care se bazează antrenorul Ancelotti?

Real Madrid, favorită pentru titlul 36

Jude Bellingham este, de departe, cel mai important jucător pe care îl are Ancelotti la dispoziție, în prezent. Englezul în vârstă de doar 20 de ani a fost transferat în vară de la Borussia Dortmund și a reușit deja să marcheze 8 goluri în actualul sezon din La Liga, oferind și două pase decisive. Bellingham are două goluri și un assist și în UEFA Champions League, iar forma sa fantastică ar putea să îi poarte pe “galactici“ către un nou titlu de campioană.

Kepa Arrizabalaga este portarul titular din poarta Realului. El a fost adus sub formă de împrumut de la Chelsea, după ce titularul de drept, Thibaut Courtois, s-a accidentat grav și va rata cea mai mare parte a sezonului. Totuși, Kepa s-a descurcat foarte bine și a reușit să blocheze poarta Realului, care avea cea mai bună defensivă din La Liga după 10 meciuri, cu doar 7 goluri primite. 

Această forță defensivă, dar și atacul care a produs 21 de goluri i-au determinat pe bookmakeri să ofere o cotă de 1,90 pe Real Madrid, la câștigarea campionatului. Real era, după 10 etape, principala favorită la titlu, cu FC Barcelona principala urmăritoare. Cota catalanilor era 2,37, în vreme ce Atletico Madrid avea cota 8,00. Aceste cote se modifică în funcție de rezultatele din fiecare etapă ale echipelor, astfel că dacă vrei să profiți de inspirația ta, pariază acum pe La Liga și bucură-te de rezultate.

Vinicius Junior este un alt fotbalist pe care Ancelotti se bazează să producă goluri, mai ales după plecarea lui Karim Benzema la Al Ittihad. Brazilianul a ajuns la 23 de ani și deja nu mai este considerat a fi tânăr. El a reușit doar două goluri și un assist în 7 partide jucate, până la data redactării acestui articol, însă are toate șansele să strălucească în restul sezonului.

În concluzie, forma excelentă a lui Jude Bellingham și Kepa, dar și celelalte atuuri pe care le are trupa lui Carlo Ancelotti o transformă pe Real Madrid în principala favorită la cucerirea titlului în Spania. “Galacticii“ vor să cucerească titlul după ce în 2023 campioană a fost rivala de la FC Barcelona, iar bookmakerii îi consideră favoriți pe Los Blancos. Dacă vrei să pariezi pe succesul lor, nu uita să mizezi cu atenție la modificările de cote și cu responsabilitate!

Sursa foto: Pixabay.com

Alegerea celei mai bune vitrine frigorifice pentru cofetărie

Previous article

Mersul la piscină – cum mă pregătesc, cu aleg locația și alte detalii importante

Next article

You may also like

More in Stiri