Lifestyle

Cum să te pregătești pentru o seară romantică: 7 sfaturi

0

Vrei să-ți surprinzi jumătatea cu o cină frugală, muzică bună și câteva elemente de decor inedite? Nu aștepta o ocazie specială ca să pregătești o seară romantică! Avem pentru tine câteva sfaturi care îți pot fi de un real folos pentru o amenajare specială și confortabilă a spațiului vostru privat. Iată cum poți să pui la cale o surpriză fabuloasă:

Pregătește un cadru romantic

Micile detalii fac întotdeauna diferența atunci când vrei să creezi o atmosferă de vis. Fără îndoială, primul pas presupune o curățenie temeinică în locuință. Nimic nu se compară cu aerul fresh pe care îl are o casă proaspăt curățată! Apoi, caută un loc potrivit pentru o cină romantică. Fie că vorbim de bucătărie, living sau terasă, trebuie să fie un spațiu suficient de încăpător, unde să vă simțiți cât mai confortabil. Alege cu atenție scaunele, masa, vesela și tacâmurile, folosește un aranjament floral și câteva lumânări și asigură-te că aveți suficientă intimitate.

Decorează dormitorul într-un mod inedit

Dacă vrei să impresionezi persoana specială care îți este alături în momentele bune, dar și cele mai puțin plăcute, îndreaptă-ți atenția și spre alte zone din casă. Dormitorul, fără îndoială, are nevoie de un decor deosebit. Optează pentru o lenjerie de pat din bumbac satinat, un material fin și plăcut la atingere, perfect pentru o seară în doi. Presară petale de trandafir pe podea și pe pat, așază un buchet de flori proaspete pe noptieră și creează o atmosferă de poveste cu ajutorul unor lumini speciale. Este bine cunoscut faptul că luminile difuze sunt extrem de romantice, așa că încearcă să obții un decor armonios.

Pune muzică în surdină

Un sunet de fundal senzual va completa de minune atmosfera romantică! Acordurile de jazz sunt perfecte pentru o seară în doi, însă poți crea și un playlist special, care să includă melodiile voastre preferate și piese care vă amintesc de începuturile relației voastre. Ai grijă totuși să nu alegi cântece prea ritmate, dar nici o muzică potrivită mai degrabă pentru somn. Selectează piese menite să vă relaxeze și, de ce nu, să dansați puțin pe ritm.

Alege un meniu simplu și gustos

Un fel de mâncare principal și un desert reprezintă cea mai bună alegere pentru o seară romantică. Bineînțeles, nu este obligatoriu să gătești chiar tu dacă nu ai prea mult talent în bucătărie. Oricum intenționezi să procedezi, preparare în casă ori comandă, mergi pe variante cât mai ușoare, precum pește, fructe de mare sau carne de curcan la grătar. În ceea ce privește desertul, în mod sigur n-ai cum să dai greș cu un preparat pe bază de ciocolată. Nu uita să alegi și un vin bun, în concordanță cu felurile de mâncare servite.

Ia în calcul o baie relaxantă

În cazul în care știi că jumătatea ta are o zi dificilă, pregătește-i un mic răsfăț ca să se deconecteze de la problemele cotidiene. O cadă plină cu apă caldă și multă spumă, în care să adaugi câteva picături de uleiuri aromatice și petale de flori îi va oferi toată relaxarea de care are nevoie.

Caută un film bun

O seară romantică trebuie să includă și diferite activități care vouă vă fac plăcere. Vizionarea unui film este un lucru pe care îl poți lua în considerare. Caută înainte o peliculă specială, de dragoste, pe care să o vizionați după ce vă delectați cu bunătățile culinare.

Alege o ținută casual

Este esențial să faci un mic efort în ceea ce privește vestimentația. Nu ne referim la vreo rochie de seară sau la cravată și sacou, însă nici la pijamale. Cel mai bine ar fi să-ți alegi o ținută comodă, casual, în care să te simți cât mai bine. Totodată, ai grijă să porți parfumul care te pune cel mai bine în valoare.

În mod sigur îți va fi destul de ușor să pregătești o seară romantică pentru partenerul sau partenera ta deoarece vei face totul din dragoste. Pune-ți imaginația la treabă și încearcă să creezi puțin suspans, mai ales dacă există ceva ani de cuplu în spate și nu vrei ca atmosfera să pară una obișnuită.

Despre reparatii auto si piese auto

Previous article

4 motive pentru care sa investiti in gazduire dedicata

Next article

You may also like

More in Lifestyle