Lifestyle

Bijuteriile din aur roz, o expresie a rafinamentului liric

0

Aurul roz a început să fie din ce în ce mai popular de-a lungul istoriei moderne. Întâlnit pentru prima dată în Rusia la începutul secolului al XIX-lea, a început să fie la modă în timpul epocii victoriene și a continuat să fie de un real interes și în prezent pentru foarte multe persoane.

Este adevărat că purtarea aurului roz este o dovadă a rafinamentului și a originalității, fiind mult mai rar întâlnit, comparativ cu aurul galben.

Puritatea aurului este măsurată în karate, iar 24 de karate este limita maximă pe care o poate atinge aurul în ceea ce privește procentul de puritate. Deși aurul de 24 de karate este un metal prețios din care se realizează cele mai multe bijuterii, în Europa acesta este considerat a fi prea moale. Din cauza acestui lucru, se folosesc aliaje, adică aur ce a fost întărit cu alte metale precum argintul, cuprul, nichelul și zincul. Tonurile calde de trandafir ale aurului roz sunt create prin adăugarea cuprului la aurul pur.

Care sunt avantajele bijuteriilor din aur roz?

Orice femeie își dorește să iasă în evidență prin folosirea unor bijuterii de aur care să-i pună în evidență trăsăturile feminine. Ei bine, unul dintre avantajele aurului roz este faptul că se potrivește pentru toate tipurile de piele, lucru care nu este valabil și în cazul aurului alb sau galben. Așa că, indiferent de cât de întunecat sau de deschis este tonul pielii, bijuteriile realizate din aur roz pot fi o variantă potrivită pentru oricine.

Durabilitatea este o altă calitate cu care se poate lăuda aurul roz. Având în vedere că aurul galben de puritate maximă poate fi destul de moale, adăugarea altor metale în compoziția sa poate fi varianta salvatoare de a-l ajuta să capete un caracter mult mai durabil. Pentru formarea aurului roz se adaugă cuprul în amestecul standard de aur, ceea ce îi oferă o astfel de nuanță ușor de îndrăgit. 

Datorită faptului că aurul roz este compus din amestecul standard de aur și cupru, prețul său poate fi mult mai accesibil decât în cazul cumpărării de aur 100% pur. 

Aurul roz are o nuanță specială, de-a dreptul romantică, fiind preferat de numeroase femei. De asemenea, poate fi o idee excelentă ca inelul de logodnă să fie realizat din aur roz la care să se adauge un simbol al iubirii cum ar fi o piatră prețioasă în formă de inimă. Un alt avantaj este ca aceste roz nu se vor demoda niciodată. Există numeroase bijuterii din aur roz din cele mai vechi timpuri, care sunt de-a dreptul remarcabile și în prezent.

Prin urmare, bijuteriile realizate din aur roz pot fi o alegere excelentă pentru orice doamnă sau domnișoară, indiferent de tonul pielii sau de stilul vestimentar ales. În plus, pentru persoanele romantice și visătoare, astfel de bijuterii sunt definitorii, ele oferind acel plus de autenticitate și farmec în ținutele alese.

Cum pot fi diversificate sursele de venit cu succes

Previous article

Amenajarea biroului directorial: 5 idei pentru un aspect elegant

Next article

You may also like

More in Lifestyle